Brinkley îl provoacă pe Bute!

Brinkley îl provoacă pe Bute!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pugilistul american Jesse Brinkley, numărul 11 mondial la categoria supermijlocie, versiune IBF și promotorul acestuia, Terrry Lane, au anunțat că își doresc un meci cu Lucian Bute, pentru ca publicul de la Montreal să vadă o partidă mai bună decât cea cu Fulgencio Zuniga.

"Cunosc toate numele mari de la această categorie și ei mă cunosc pe mine, dar se pare că puțini sunt cei care doresc să împartă ringul cu mine. Poate că ultimul meu meci cu Joey Gilbert i-a speriat", a declarat Jesse Brinkley, în vârstă de 32 de ani, citat de site-ul fighthype.com.

Brinkley, care are în palmares 33 de victorii, din care 22 prin KO, și 5 înfrângeri, a precizat că, în luna ianuarie, a fost contactat de staff-ul lui Bute pentru organizarea unui meci. "Oamenii lui Bute m-au sunat în luna ianuarie pentru un meci, însă eu semnasem deja contractul pentru meciul cu Joey Gilbert (n.r. – disputat pe 14 februarie 2009). Bute mă cunoaște puțin pentru că eu l-am învins deja pe prietenul său, canadianul Jason Naughler (n.r. – meci disputat pe 13 iunie 2008)", a mai spus pugilistul american.

La rândul său, promotorul Terry Lane a declarat că publicul de la Montreal merită un meci mai bun decât cel reușit de columbianul Fulgencio Zuniga. "Am fi fericiți să organizăm un meci cu Bute și sunt sigur că fanii din Montreal și cei de la Showtime vor să vadă un meci mai bun decât cel cu Zuniga", a spus Lane.

Jesse Brinkley ocupă poziția a 11-a în clasamentul mondial al categoriei supermijlocii, versiunea IBF, și deține titlul WBC USNBC categoria supermijlocie. Americanul a participat, de asemenea, la reality-show-ul "The Contender", difuzat de NBC.

Pugilistul român Lucian Bute și-a apărat pentru a treia oară titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, după ce l-a învins prin KO tehnic pe columbianul Fulgencio Zuniga, în runda a patra a unui meci desfășurat la Montreal.

Lucian Bute și-a păstrat titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, după ce l-a învins, în 25 octombrie 2008, pe mexicanul Librado Andrade. În meciul cu Andrade (27 victorii, o remiză, nicio înfrângere), Bute și-a pus pentru a doua oară în joc centura mondială cucerită în 20 octombrie 2007, la Montreal, după ce l-a învins prin KO în repriza a 11-a, pe columbianul Alejandro Berrio.

Bute și-a apărat pentru prima oară cu succes centura mondială în 1 martie 2008, după ce l-a învins, prin KO tehnic în repriza a zecea, pe americanul William Joppy.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Rusia ar putea lovi în 90 de minute. Rachetele n-ar putea fi evitate
Rusia ar putea lovi în 90 de minute. Rachetele n-ar putea fi evitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată?
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×